Biserica unitariană fortificată

Unlike  7

5 Jan

By: Kerestély Hunor

Valoarea cea mai mare a bisericii Unitariene fortificate din Dârjiu este că, în afară că ea continuă să fie un loc sfânt şi în zilele noastre, este şi un loc de pelerinaj şi unul în care se păstrează o tradiţie vie din Evul Mediu. Este singura biserică maghiară din România care este protejată de UNESCO, fiind inclusă pe lista Patrimoniului Mondial.

Biserica continuă să joace un rol important în viaţa satului. Fiecare locuitor este mândru de acest edificiu-monument moştenit.

Clopotele bisericii sună de multe secole, făcând de ştiut tuturor locuitorilor satului diferitele perioade ale zilelor de lucru şi de sărbători, diferitele evenimnte din viaţa satului, salutând şi luând rămas bun de acestea. Acest lucru este valabil la anunţarea începutului vieţii, adică de la anunţarea ceremoniilor de botez, şi anunţarea ultimei ceremonii din viaţa unui om, înmormântarea. Dar, tot sunetele celor două clopote sunt folosite şi la anunţarea diferitelor primejdii şi calamităţi naturale, ca incendiile şi grindina. Oamenii cred că sunetele clopotelor pot alunga norii cei primejdioşi, mai ales, cei aducători de furtuni.

Acestă comunitate, care păstreză multe obiceiuri străvechi, continuă să-şi păstreze unele bunuri alimentare ca slănina, şunca, cârnaţii, precum şi cerealele sale sub zidurile cetăţii fotărţe, în cele cinci turnuri ale cetăţii şi în lăzile de strejar din interior. Acestea fiind închise cu ajutorul unui lacăt medieval în interiorul zidurilor groase de piatră.

Biserica se situează în mijlocul localităţii. În partea de est bisericii se află locuinţa preotului, la nord de aceasta este o grădină intravilan, aparţinând bisericii, la sud se află drumul principal judeţean şi la vest e Căminul Cultural, separat de o străduţă de zidul cetăţii. 

Clădirea bisericii este alcătuită din două părţi, partea sanctuală şi partea altarului. Pe deasupra clădirii este situat un etaj defensiv, care se folosea ca un ultim loc de refugiu cu poziţii de tragere, cu crenele şi cu găuri prin care se turna smoală clocotită deasupra duşmanilor, în caz că ei intraseră în interiorul cetăţii. Biserica este fortificată şi împrejmuită cu un zid înalt de 6 metri. Acest zid însuşi este fortificat cu cinci turnuri la cele patru colţuri şi unul construit dealungul zidului, precum şi turnul de clopotniţă, care face şi el parte din zid. Biserica-cetate a jucat un rol important în viata sătenilor din vremurile străvechi până în zilele noastre, chiar şi azi este considerat un loc sigur de păstrare ale unor bunuri, dar mai ales, îi este atribuit un rol spiritual. Funcţia ei de refugiu s-a transferat într-o funţie simbolică de loc de apărare a bunurilor. După cum am mai remarcat, se păstrează şi în zilele noastre în interiorul zidurilor cerealele, slăninile, suncile, şi alte bunui.

Pe baza regulilor străvechi, reguli care sunt şi în zilele noastre în vigoare, slănina şi şunca poate fi vizitată pentru a tăia din ele şi duce câte o bucată acasă, numai o dată pe săptămână, miercuri dimineaţă imediat după ce a sunat clopotul. Totodată, stricte reguli sunt şi azi în vigoare pentru scoaterea cerealelor depozitate în cetate. Acestea odată aduse aici, pot fi atinse în fiecare dimineaţă, vizită anunţată tot de clopotul de dimineaţă. Oameni sunt obişnuiţi să ducă slănină şi alte bunuri care să le fie de ajuns până la următoarea lor vizită în cetate. Oamenii care se prezintă la poarta cetăţii sunt verificaţi de responsabilul cu cheia porţii cetăţii, care este clopotarul însuşi. El este cel care sună şi clopotul tot după srictele reguli străvechi descrise în adeastă lucrare. În afară de clopotar mai sunt şi alţi oameni denumiţi, responsabili de integritatea alimentelor don turnuri. Ei au cheile pentru fiecare încăpere din turnurile cetăţii, încăperi unde se păstrează slănina, şunca, cârnaţii şi alte alimente. Aceştia sunt obligaţi să fie prezenţi în fiecare miercuri dimineaţa înainte de sunetul clopotului şi să rămână până ce pleacă toţi acasă. Ei îi supraveghează pe cei prezenţi dacă au tăiat din slăninele lor şi răspund de eventuale furturi, care nu se întâmplă aproape deloc. Cel care este prins cu furtişagul este exclus din cetate şi este chemat în faţa bisericii cu voce tare, închis în butuci şi aruncaţi cu ouă şi cu alte obiecte. Ruşinea lor nu se mai poate spăla pentru generaţii.

Începuturile construcţiilor se datează la trecerea de secol între secolele XIII şi XIV. Acoperişul ce avem în zilele noastre diferă de cel terminat în sec. al XIV-lea, biserica fiind arsă de austrieci în 1602. Acoperişul nou, în formă de arcadă, a fost construit ulterior, pe zidurile rămasi după devastare, ele fiind fortificate cu ziduri de sprijin. Arcada este aşezată pe console cere au fost ulterior introduse în zidul bisericii, lucru care se vede în picturile murale mutilate. Aceste fresci au fost pictate in 1419. Se cunosc şi locul ferestrelor vechi, care se datează din această perioadă, deasemenea. Construcţia s-a mai schimbat la sfârşitul sec. al XV-lea şi la începutul sec. al XVI-lea. Arcada se schimbă într-una cu formă de stea, precum şi se construieşte corul mare, orga fiind mutată în locul altarului, care s-a scos din clădire cu ocazia Reformaţiei Bisericii Catolice.

Un studiu din anul 2001 afirmă faptul că frescele au fost văruite în această perioadă, adică în timpul Reformaţiei Bisericii Creştine, adică după date de 1517. Recentele descoperiri din 2007arată că mai sunt picturi murale şi în celelalte colţuri ale construcţiei, ba chiar şi în afara ei. Acestea urmează să fie desfăcute cu grijă în viitorul apropiat dacă se vor constitui bazale materiale pentru aceste lucrări. Cu reconstrucţia sanctuarului s-a reconstruit ţi turnul de clopot, care a mai fost şi înălţat, adică făcut mai înalt cu mai mult de zece metri. Acest turn serveşte pentru intrarea în cetate având o uşă mare din stejar fortificată cu mai multe benzi de fier.

Se presupune că zidul original a avut formă ovală, lucru care reiese din poziţia clădirii şi din poziţiile tuturor şase turnuri. Lucrările de săpări din 2008 ajută la elucidarea acetei presupoziţii. Au fost găsite porţiuni de ziduri acoperite cu moloz şi cu pământ. Intrările în corpul principal al bisericii au fost schimbate şi ele. L-i s-au adăugat rame de bucăţi mari de pietre la care s-au format profiluri cu vârfuri în sus.

După atacul forţelor austriece din 1605, condusă de generalul Basta a fost distrusă nu numai biserica ci şi parte a zidurilor cetăţii, dar şi locuinţa monarhulul Petky. Începând din 1606 nobilul Petky János împreună cu locuitorii satului de atunci care i-au fost şi vasali au muncit mult le reînnoirea tuturor clădirilor care au suferit în timpul atacului oştilor lui Basta. Tot în această perioadă s-au format şi crenelele şi găurile pentru aruncarea smoalei sau apei clocotite, acest lucru aducea cu sine şi punerea unui acoperiş mai înalt cu arcade. Acestea pot fi dovedite prin data gravată în grinzile acoperişului precum şi prin înscripţia din interiorul clădirii, data fiind tot 1606. Zidul nou-construit în această perioadă a primit o formă nouă, dreptunghiulară. Patru turnuri au ajuns să fie în cele patru colţuri ale noului zid. Aceste construcţii sunt datate şi certificate cu diferite documente din anii 1620-30. La sfârşitul secolului al XV-lea clădirea va fi modificată în aşa fel ca şi celălalt turn cu poarta de intrare să fie şi el parte a zidului. În interiorul zidurilor se construiesc şi coridoarele de apărare la o înalţime corespunzătoare pentru înălţimea cetăţii.

Avem şi o altă înscripţie din anul 1640, care ne lasă să credem că lucrările au fost finanţate şi de Principatul Transilvaniei sub voievodatul lui Rákóczi György. În timpul atacurilor turcilor din 1661 biserica se afla fortificată şi reconstruită sub forma de ceea ce avem în zilele noastre. Un document din 1661 ne lasă să înţelegem că locuitorii din sat cer ajutorul voievodului Apafi pentru întărirea garnizoanei, adică a apărării cetăţii. Documentul se află în posesia bisericii Unitariene şi se datează din 1653. Totodată este documentată şi procedura de donaţie a turnului din nord est de către mama lui Petki Borbála, numită Kornis Kata.

Se mai menţionează încă un alt atac al austriecilor care după o sută de ani, în anul 1703 au mai asediat biserica-cetate, care se întâmpla în timpul revoluţiei lui Rákóczi Ferenc. Avem date precise despre conducerea unei armate din zona ciucului care era în serviciul împăratului austriac, sub conducerea lui Sándor István, au năpăstuit în sat şi în interiorul cetăţii. În 1708 o altă ceată, de ată dată raţă, dar aflată tot în serviciul împărătesc, şi care o asediază şi intră în biseric-cetate.

Corul mare se construieşte în jurul anului 1754. Totodată se introduc şi băncile pe care le avem şi în zilele noastre. În anul 1760 se înlocuieşte acoperişul vechi, care era acoperit cu şindrilă, cu un acoperiş de ţiglă. Cum primejdiile de alte atacuri se împuţinesc şi încetează, coridorul din împrejur, din interiorul cetăţii se demontează în anul 1788 şi cetatea va avea forma de astăzi, care va acoperii lăzile cu cereale printr-un acoperiş spre interior care se vede şi în zilele noastre. Înainte de acesta, hombarele erau acoperite de şindrilă, acestea erau aşezate pe două nivele.

Acest tip de înmagazinare este preluat de la saşii transilvăneni. În anul 1781 se construieşte uşa cu ţinterimul de vest, precum şi o nouă scară pentru turnul de clopotniţă. Din anii 1800 se găsesc însemnări de alte renovări ca de exemplu construirea unui nou turn la mijlocul zidului de vest şi care ajuta la susţinerea acestuia pentru că solul de aici era destul de umed, mai ales în anii cu multe ploi. Se găsesc înscripţii din anul 1834. Alte renovări datează din anul 1868 când s-a renovat acoperişul turnului-clopotniţă. În anul 1866 se renovează celelalte turnuri care se folosesc şi azi pentru înmagazinerea slăninei; iar în anul 1887 se exeută lucrările de desfacere a picturilor murale prin înlăturarea diferitelor nivele de var şi tencuieli.

În secolul trecut aceste renovări continuă pentru prezervarea acestui patrimoniu. Această dată sub îndrumarea guvernelor române. În anul 1929 se repară acoperişul, se înlătură tencuiala veche de pe zidurile bisericii şi se văruieşte toată clădirea. În anul 1952 sub supravegherea guvernului Dr. Petru Groza se repară turnul din nord-vest, lucru care este păstrat printr-o placă de marmură prezentă şi azi pe zidul turnului respectiv. Biserica s-a renovat şi în epoca Ceauşescu, în anul 1981 fiind vopsite toate băncile bisericii dar şi retencuite şi revăruite porţiuni din zid. În secolul XXI s-au efectuat descoperiri de noi picturi murale din interior şi din exterior, acestea în primăvare anului 2007, iar în toamna anului 2008, cu săpăturile din interiorul cetăţii s-a adeverit presupunerea că mai există multe alte secrete şi comori de descoperit din afara şi în interiorul Bisericii Unitariene din Dârjiu.

Picturile murale, fiind acoperite în sec XVI în timpul de după Reformaţie, au fost redescoperite de Jozsef Huszka în 1887. În anul 2007, în cadrul lucrărilor de renovare s-au mai găsit şi alte picturi atât înăuntrul cât şi în afara zidurilor bisericii. Aceste picturi aşteaptă noi lucrări de descoperire şi de desfacere totală. După cum ştim, prima dată s-au redescoperit picturile murale de pe zidul din sud, acestea conţinând fresca despre Drumul de la Damasc al soldatului roman Saul, care este defapt drumul Sfântului Apostol Pavel, unde se poate vedea Apostolul înaintea conversiuni lui la religia creştină, Saul este reprezentat între doi soldaţi romani. Tot pe acest zid avem pictat şi Sfântul Mihail cu balanţa justiţiei în mână, precum şi alţi patru importanţi episcopi ai Bisericii Creştine.

Pe zidul din nord avem,în parte a de jos un fragment cu picturi despre femeile care au fost necinstite de luptătorii cumani. Restul acestor fresce au fost distruse de lucrările ulterioare pictării lor. În partea superioară a zidului se află fresca despre Legenda Regelui Sfânt Ladislau. Aici avem cinci secvenţe: Defilarea armatei; Bătălia cu cumani; Urmărirea războinicului cuman, care a răpit o fată; Duelul; şi imaginea care încheie şirul de picturi, Odihna. este important faptul că fără ajutorul fetei Regele nu potea să triumfe în luptă. Picturile au fost făcute în 1419, dată certificată de înscripţia de pe steagul ţinut de unul din soldaţii romani de lângă Sfântul Paul. Inscripţia în latină este următoarea: „HOC Opus FECit De PINGERE SEU ProePARARE MAGistER PAULus FILIus STEPHANI DE UNG Anno DomiNI MillessiMO CCCmO X NONO,SCRIPTUM SCRIEBEBAT ET PULCHRAM PUELLAm In MENTE TENEBAT”.

Traducerea în linii mari este următoare: „Această operă a fost realizată de maestrul Paul, fiul maestrului Stephan în anul domnului 1419. Lucrarea am executat şi fata frumoasă mi-am reţinut în mintea mea.” Numele epicopilor creştini nu ne este cunoscut. Există o înscripţiune cu numele S.KHILIANS. Deasupra soldaţilor romani îl avem pictat şi pe Iisus Hristos care i-a apărut lui Saul şi vocea căruia l-a făcut să se converte la religia creştină. Imaginile sunt pictate cu mare preciziune. Deci este o muncă exactă, care dovedeşte de o seriozitate şi de o muncă artistică de un stilism extraordinar.

Picturile murale

Pe zidul din nord, sub cor se află un fragment despre femeile care au fost decinstite de luptătorii cumani. Restul acestor fresce au fost distruse în timpul lucrărilor ulterioare şi de înfiltrarea apei până la o înălţime de aproape 2 metri. Pe zidul din nord al bisericii se află fresca despre Legenda Regelui Sfântul Ladislau cu cele cinci secvenţe: Defilarea armatei; Bătălia cu cumani; Urmărirea războinicului cuman, care a răpit o fată; Duelul; şi imaginea care încheie şirul de pictură, Odihna. este important faptul că fără ajutorul fetei Regele nu putea să triumfe în luptă. Stima pentru Regele Sfântul Ladislau se poate observa pe tot teritoriul Transilvănean din aceea perioadă, chiar şi pe teritoriul comunei Dârjiu sunt locuri care îi poartă numele, de exemplu Muntele lui Ladislau. Pe partea de sud a bisericii se află fresca despre Drumul lui Saul de la Damasc, care este defapt drumul Sfântului Apostol Pavel, unde se poate vedea Apostolul înaintea conversiuni lui la religia Creştină. Saul este prezentat între doi soldaţi romani. Se spune că imaginea apostolului este de fapt autoportretul meşterului Ştefan, care a făcut lucrările. După liniile şi formele executate de el, putem spune că chiar era un mare maestru de picturi murale din secolul al XV-lea. Pe zidul din sud se mai pot vedea si alte două picturi separate, una cu Sfântul Mihail Arhaghel şi alta cu Sfântul Anton împreună cu doi alţi sfinţi.